De la păul lung și fluturător al hippiilor la barba îngrijită a gentlemanului modern, modul în care ne aranjam părul și barba s-a schimbat dramatic de-a lungul istoriei. Cum au evoluat părul și barba prin istorie? Hai să facem o călătorie în timp . Află cum părul și barba au devenit mai mult decât simple trăsături fizice, ci adevărate expresii ale identității, culturii.

Părul și barba în antichitate

Iniţial, părul şi barba erau tăiate exclusiv din motive practice. Un păr şi o barbă lungă reprezentau o slăbiciune în luptele corp la corp şi incomodau vederea. Ulterior, părul lung a fost asociat cu barbarismul, în timp ce oamenii civilizaţi au căpătat o preocupare pentru aranjarea podoabei capilare.

Părul și barba în Egiptul antic

Egiptenii au fost cei care au renunţat de tot la păr, tot din raţiuni practice. Se considera că prin îndepărtarea completă a părului de pe corp se prevenea apariţia bolilor şi a paraziţilor.

Mai târziu, egiptenii au fost cei care au introdus şi noţiunea de bărbier şi frizer. În Egiptul Antic existau persoane specializate în tunderea bărbilor, arheologii descoperind recent rămăşiţe ale unor aparate de ras fabricate din bronz.

Egiptenii au dus bărbieritul la un alt nivel prin folosirea uleiurilor parfumate pentru a obţine o piele catifelată şi pentru a preveni micile infecţii. Lor li se datorează noţiunea de after-shave.

În imaginea de mai jos poți vedea o statuie a bărbierului Meryma’at, cel care era responsabil cu igiena tuturor preoţilor din templul lui Amun. Ritualul se desfăşura la fiecare 3 zile şi reprezenta o purificare în faţa zeilor.

 

 

 

 

 

Părul și barba în Grecia antică

În era noastră, obiceiul a fost introdus de Alexandru cel Mare, care a renunţat la barbă din motive militare. La ordinul său, toţi soldaţii greci au preluat obiceiul, care s-a extins mai apoi şi la romani. Nu după mult timp părul scurt a devenit o modă şi printre oamenii obişnuiţi, iar restul este istorie.

Părul și barba în Imperiul Roman

La romani, senatorul Ticinius Mena a fost cel care a făcut o călătorie în Sicilia. Acolo, impresionat de răspândirea frizeriilor, a adus această artă a bărbieritului. La fel ca la egipteni, în rândul romanilor, bărbierii erau extrem de respectaţi.

Romanii au ridicat o statuie a primului bărbier din Roma Antică. Într-o perioadă, acesta era modul în care sclavii erau deosebiţi de oamenii liberi: primii erau obligaţi să poarte barbă, iar pentru a-i elibera, stăpânul lor trebuia să efectueze un ritual simbolic de bărbierire.

Îngrijirea părului în antichitate

Dacă ai impresia că efortul pe care noi îl depunem acum pentru îngrijirea părului este unul mare, în istorie lucrurile stăteau cu totul diferit.

1. Era destul de greu să găsești un echilibru a fi curat și a avea un păr sănătos. Da, este adevărat igiena nu se făcea zilnic, dar asta și pentru că apa era o resursă mai greu de obținut și pentru că primele săpunuri erau destul de dure cu firul de păr având ca ingredient de bază leșia.
2. Părul arătos era un semn al statutului social înalt. Aacest lucru nu se întampla neapărat din motive de igienă, ci pentru că părul era “ajutat” să pară mai bogat de extensii sau chiar peruci. De asemenea ce ajuta extrem de mult erau uleiurile parfumate și vopseaua de păr, iar toate aceste erau destul de scumpe.
3. Și dacă tot am pomenit de vopsea, vopseaua nu este o invenție modernă, ba chiar mai mult era un produs extreme de folosit. Și da, confirmăm, extrem de folosit chair și de bărbați.
4. De-a lungul timpului s-au încercat tot felul de rețete pentru șampon și pentru balsam: oțet, mentă, rozmarin și apă infuzată cu tot felul de lucruri. Dar știai că în evul mediu un ingredient extrem de popular erau șopărlele?

Părul și barba în istoria României

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoria frizurilor în zona carpato-danubiano-pontică este extrem de interesantă, mai ales începând cu Evul Mediu. Dacă în vremea dacilor se purtau pletele, interacţiunile cu romanii au avut o oarecare influenţă. Unii daci, în special căpeteniile, au preluat moda părului scurt, precum şi alte obiceiuri.

Evul Mediu a reprezentat o provocare în istorie, atât la nivel politico-militar, cât şi la nivel cultural – fapt care s-a reflectat şi în frizuri. Aflată mai apoi la graniţa cu 3 civilizaţii – rusă, otomană şi austro-ungară, populaţia română a preluat diferite obiceiuri în funcţie de proximitate. Cei din Transilvania au preluat obiceiuri austro-ungare, zona Moldovei a avut influenţe ruseşti, iar Ţara Românească trăia după cutumele otomane.

Din acest motiv grofii din Transilvania (boieri maghiari) au preluat moda perucilor, iar în Ţara Românească se purtau turbanele. Acolo frizura nu era importantă, cât timp părul era scurt şi se purta mustaţă. Cât despre Moldova, a fost implementată o taxă pe barbă pusă de ţarul Petru cel Mare.

👉 Chiar dacă îți dorești un stil clasic sau unul modern, la Atelierul de Tuns avem soluția ideală pentru tine! Programează-te online și obține un look de invidiat!

Părul și barba în secolul X

Probabil că ştiţi cu toţii celebrele scene din piesa de teatru „D’ale Carnavalului” în care Catindatul îi ordonă lui Iordache să-i scoată măseaua. Caragiale prezintă cu mult umor situaţia, dar ce căuta un pacient să-şi scoată măseaua pe scaunul frizerului?

Ei bine, Nae Girimea, personajul lui Caragiale, era frizer şi subchirurg, iar Iordache, fiindu-i ucenic, avea aproximativ aceleaşi calificări. Mai exact, frizerii erau şi stomatologi la momentul respectiv. Aceștia erau specializaţi în extracţii dentare şi chiar mici operaţii.

Moda frizerilor-dentişti a fost răspândită sute de ani, încă de prin secolul X. Ei au fost cei care au alcătuit în Franţa prima asociaţie profesională după edictul dat de arhiepiscopul de Rouen, care a interzis barba.

Odată cu progresele făcute în medicină, a fost nevoie de o distincţie între chirurgii şcoliţi şi chirurgii-frizeri. Astfel, la Paris au apărut în jurul anului 1200 două categorii: chirurgii cu robe lungi (cei cu şcoală) şi chirurgii cu robe scurte (frizerii), ambele fiind îndreptăţite să profeseze.

În Franţa şi Anglia, abia în 1743, respectiv 1745 s-au dat decrete prin care frizerii nu mai aveau voie să practice chirurgia orală. În Estul Europei însă, obiceiul a rămas până aproape de 1900.

Părul și barba în secolul XI

Moda tunsorilor şi a bărbieritului s-a extins odată cu grecii şi romanii, însă abia începând cu secolul XI a început să se dezvolte industria de îngrijire a corpului. Parfumurile deveneau tot mai folosite, după ce mult timp esenţele cu miros plăcut erau folosite preponderent de oamenii extrem de înstăriţi.

După Marea Schismă,  arhiepiscopul de Rouen, William I Bonne-Âme,  a interzis purtarea bărbii ca modalitate de a se distinge de rivalii orientali. Singurii care aveau derogare erau cruciaţii şi cei care călătoreau în Ţara Sfântă.

Musulmanii considerau că barba este un element care împodobeşte corpul. În același timp creştinii au preluat exemplul lui Hristos, care purta plete şi barbă. Apostolul Pavel a fost cel care a recomandat retezarea părului şi bărbieritul.

Multă vreme lucrurile au rămas indecise, fiind mai mult o chestiune de gust. Oamenii cunoşteau avantajele şi dezavantajele părului lung, însă nu exista o regulă. Lucrurile aveau să se schimbe mult mai târziu.

Părul și barba în secolele XV – XVI

Prin secolele XV – XVI exista moda părului lung şi cârlionţat, care cobora până peste umeri. De fapt, era vorba despre peruci cu breton, modă care a pornit de la regele francez Ludovic al XIII-lea.

Legenda spune că regele avea un început de calviţie, un element nepotrivit poziţiei sale, aşa că soluţia a fost introducerea acestor peruci. Curând, obiceiul a fost preluat de întreaga curte franceză. La 1650, în perioada de domnie a lui Ludovic al XIV-lea, moda perucilor ample era răspândită şi în rândul persoanelor cu o anumită avuţie.

În fapt, perucile erau extrem de nepractice, uneori caraghioase şi provocau o căldură insuportabilă pentru cel care le purta. Din punctul acesta de vedere, oamenii obişnuiţi erau mult mai norocoşi, nefiind obligaţi să respecte acest gen de cutume.

Obiceiul perucilor este introdus în 1660 şi de Carol al II-lea la curtea engleză. Carol revenise după un exil în Franţa şi a preluat de la curtea lui Ludovic acest obicei. Ulterior, utilizarea perucilor a devenit un obicei pentru judecătorii englezi.

Părul și barba în secolele XVI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De-a lungul istoriei părul lung şi barba au reprezentat şi o formă de protest împotriva sistemului. Istoria acestui tip de manifestare începe încă din secolul al XVI-lea. Irlandezii considerau mustaţa drept un afront faţă de Anglia şi de regalitate, aşa că o purtau cu mândrie. Chiar şi astăzi se păstrează acest obicei, chiar dacă la vremea respectivă era considerată o declaraţie de independenţă total inoportună şi era pedepsită aspru.

Cei care refuzau să-şi tundă mustaţa erau condamnaţi la moarte, iar averea lor intra în proprietatea Coroanei. Mai mult, regele Henry al VIII-lea este cel care a introdus o lege care impunea tunsoarea la o lungime acceptabilă a părului.

Modelul a fost preluat mai târziu şi de Petru cel Mare, care a instituit o taxă pe barbă şi în Rusia. Şi în Anglia, la fel ca în estul Europei, cei care nu se supuneau erau prinşi şi tunşi cu forţa. Tot la momentul respectiv, se considera că barba lungă reprezintă o dovadă clară de lene.

Mult mai târziu, părul lung a redevenit o formă de protest prin intermediul mişcării flower-power şi chiar prin apariţia trupei Beatles, care a avut curajul să spargă toate tiparele cu tunsorile bine cunoscute.

Părul și barba în secolul XVII

Continuăm periplul prin istorie cu primele informaţii „oficiale” despre tunsori. Jean-Jacques Perret, un frizer din Franţa, a fost cel care s-a gândit să scrie un tratat despre ceea ce el numea arta de a tunde şi a rade. În fapt, lucrarea era o mică broşură cu câteva sfaturi şi observaţii pe care Perret le acumulase de-a lungul lungii sale cariere.

Principalele informaţii erau legate de îndepărtarea părului de pe faţă. La momentul respectiv, Perret era deja cunoscut în lumea întreagă după ce inventase cu 8 ani înainte, în 1762, un aparat de ras foarte ascuţit, ceea ce numim astăzi briciul Perret.

Secolul al XVII-lea a însemnat pentru Europa o răspândire a perucilor pentru aristocraţie. Oamenii obişnuiţi continuau să îşi taie părul, în timp ce părul lung era pentru cei avuţi. Abia după Revoluţia Franceză lucrurile s-au schimbat, părul lung al aristocraţilor fiind considerat o problemă majoră şi o insultă, astfel încât acest stil a fost abandonat.

Părul și barba în secolul XVIII

La începutul secolului 18, mai exact în 1705, Petru Cel Mare a introdus o taxă de 100 de ruble pe an impusă tuturor bărbaţilor care refuzau să-şi tundă barba. Demersul era menit să civilizeze Rusia, barba fiind în continuare considerată un element asociat cu barbarismul.

Fiind vorba de o sumă foarte mare, metoda a avut succesul scontat. Neplata era pedepsită cu închisoarea. Astfel, a fost impusă moda tunsorilor şi a bărbieritului, iar frizeriile s-au răspândit în întreaga Rusie.

După ce taxa a rămas în vigoare ani la rând, a devenit o obişnuinţă pentru bărbaţi să îşi tundă barba şi părul. Legenda spune că Petru Cel Mare obişnuia să tundă chiar el bărbile celor care nu respectau legea pe care o instituise.

Pe la 1800, apare şi celebra operă „Bărbierul din Sevilla”. Abia atunci se face asocierea directă dintre bărbierit şi rafinament. Un adevărat gentleman trebuia să aibă frizura perfect aranjată şi o piele cât mai fină şi parfumată. Acest lucru a fost posibil şi odată cu avansarea tehnologiei de procesare a metalului.

Bărbieritul în secolul XVIII

Lamele de oţel puteau să îndepărteze toate firele de păr fără greşeală. Săpunurile, parfumurile şi cremele de ras au beneficiat de pe urma revoluţiei industriale. Bărbierii foloseau la vremea respectivă doar briciul şi săpunul.

Ustensilele erau ascuţite la aceiaşi meseriaşi care se ocupau şi de topoare sau cuţitele măcelarilor, deci trebuie să ne imaginăm că atingerea fină şi pielea catifelată nu intrau în discuţie. 

În 1875 fraţii Kampfe au lansat pe piaţă un produs inovator, care nu prezenta niciun fel de risc de tăiere. Dacă briciul era destul de periculos şi era nevoie de o mână sigură pentru a-l mânui, aparatul fraţilor Kampfe prevenea aproape orice risc.

A mai fost nevoie să treacă încă 25 de ani până când americanul King Camp Gillette a inventat strămoşul aparatului de ras pe care îl folosim azi. Dar până atunci s-au mai întâmplat multe, iar moda s-a schimbat de câteva ori.

Părul și barba în secolul XIX

În secolul XIX, după războaiele napoleoniene apare moda „cotleţilor” . Aceștia erau un fel de perciuni pe un obraz şi pe celălalt. Erau văzuți ca un semn de virilitate. Aceste noi modele au făcut ca barba să redevină treptat simbolul masculinitãţii şi autoritãţii patriarhale.

Aceste preferințe nu au fost însă universal valabile. Astfel, în anumite medii și perioade au fost privite în continuare cu suspiciune, iar purtătorii de barbă, mustață sau favoriți au fost discriminați.

Bărboșii și mustăcioșii nu s-au lăsat intimidați și astfel au apărut organizații precum Institutul American al Mustății, fondat in 1965 sau Frontul de Eliberare a Bărbii, care a luat naștere în Marea Britanie în 1995.

Aceste asociații organizeazau concursuri și campionate pentru ca bărboșii și mustăcioșii să își arate podoaba facială. În același timp se ocupau și cu lucruri mai serioase, cum ar fi apărarea dreptului bărbaţilor de a purta păr facial şi de a nu fi discriminaţi social din cauza acestui lucru.

De exemplu, Frontul de Eliberare a Bărbii şi-a exprimat indignarea când, în 1998, actorului Sean Connery i s-a refuzat titlul de cavaler din cauza bărbii; Connery a devenit cavaler doi ani mai târziu, în 2000.

Părul și barba în anii ’60 – ’70

În istoria modei, la fel ca în istoria artei, au existat mereu curente și anti-curente. Anii ’60 – ’70 au fost o perioadă cu schimbări majore și rapide în ceea ce privește moda în general. Schimbări de look apărau astfel pe fondul unor mișcări sociale.

Mișcarea Hippie

Fie că aveau părul drept, ondulat sau creț, bărbății îl lăsau să crească și îl purtau lung, fără breton. Ca styling, de cele mai multe ori optau pentru o cărare pe mijloc. Părul putea să pară neîngrijit din cauza faptului că era lasat să crească fără ajustări de formă. Însă cei mai mulți dintre bărbați foloseau produse de curățare și îngrijire a părului.

Un alt element definitoriu pentru această mișcare sunt accesoriile de păr chiar și la bărbați. Florile sau șnururile împletite sunt accesorii de inspirație orientală preluate de tinerii hippioți din dorința dedeschidere către alte culturi.

În ceea ce privește părul facial, hipioțiilor nu le era frică să experimenteze. Perciunii lungi, mustața, ciocul sau barba bine crescută erau toate opțiuni egal acceptate.

Mișcarea hippie a fost una controversată din multe puncte de vedere dar și-a lăsat amprenta în timp. Nu degeaba bărbați celebri ca Brad Pitt sau Johnny Depp au optat pentru acest stil.

Mișcarea mainstrem

Mișcarea mainstrem pare să valorifice și să exemplifice exact opusul, mișcării hippie. În mainstream bărbații nu par deloc neglijenți cu lookul lor ba chiar din contră, unele tunsori și stylingul lor par să necesite mult timp, atenție și răbdare.

Mișcarea mainstream din anii ’60 – ’70 nu omoară cu totul influența anilor ’50, deci tunsorile își păstrează eleganța și rafinamentul din trecut. De exemplu o tunsoare populară venită din anii 50 este “the crew cut” cu varițiile ei un pic mai moderne: buzz cut și flattop. Acestea erau variantele preferate de cei mai conservatori bărbați din ani ’60.

Un stil la fel de popular, adoptat de cei mai puțin conservatori dar care nu erau la fel de liberi în exprimare cum erau hipioții, este stilul rockabilly. Ea necesita multă atenție și folosirea produselor de stilizare a părului. Johnny Cash și Elvis Presley, sunt cei care au făcut faimoasă această tunsoare.

În ceea ce privește părul facial, putem observa aceeași dorință de a experimenta dar cu rezultate mult mai cizelate. Unii bărbați apelează chiar și la bărbi sau mustațe false, dacă natura nu i-a înzestrat cu un păr facial perfect. Acestea erau disponibile în frizerii sau puteau fi cumpărate de la magazin iar utilizarea lor era acceptată de toată lumea fără discriminări.

Părul și barba bărbaților ce au rămas în istorie

Aristotel, părintele filosofiei, era un bărbos extrem de curios care punea la îndoială totul. Este unul dintre primii care își pune întrebarea “Ce face individul să fie fericit?”. Răspunsul lui este virtuțile corecte, cum ar fi curajul sau altruismul, adică atributele unui gentleman.

Lenardo Da Vinci a fost nu doar un artist, cunoscut pentru opere precum Mona Lisa sau Cina cea de taină, ci și un inventator al unor concepte încă îi inspiră pe oamenii de știintă. Se spune că barba îi era de multe ori sursă de inspirație. Datorită lungimii ei, Leonardo se trezea adesea cu ea încâlcită iar încâlciturile erau ca niște schite pentru viitoarele opere de artă sau invenții.

Salvador Dali, unul dintre cei mai cunoscuți pictori, poate fi ușor de ghicit după mustața subțire și extrem de lungă și jucăușă. Această mustață se potrivește perfect personalității unui reprezentant de seamă al curentului suprarealist.

În multe dintre fotografiile iconice cu Dali, mustața lui este… ei bine!?… suprarealistă! Și nu este lăsată să crească la voia întâmplării, ba din contră, o astfel de mustață necesită timp și dăruire zilnică. Conturul subțire trebuie păstrat și curățat zilnic. De asemenea trebuie aranjată cu ceară de mustață iar colțurile răsucite în sus.

Tom Selleck. Poate că numele nu vă spune multe din prima dar mustața sigur o veți recunoaște. Este un chiar un pic mai faimoasă decât el. Cunoscut din seriale ca Magnum, P.I. sau Friends, mustața lui este prima imagine care îți vine în minte când zice cuvântul mustață.

Deasă, masculină și extrem de impunătoare, această mustață poate fi purtată doar de câțiva norocoși înzestrați cu gene speciale. Dacă nu ai părul facial extrem de des și destul de drept nici măcar nu încerca să o crești.

Părul și barba au fost întotdeauna mai mult decât simple ornamente. De-a lungul mileniilor, ele au fost simboluri ale puterii, ale apartenenței la un anumit grup social, dar și expresii ale individualității.

Sursa foto: pinterest.com